Traficul rutier va fi restricționat în weekend în Capitală. Cum își vor modifica liniile STB traseul

Traficul rutier va fi restricționat în weekend în Capitală. Cum își vor modifica liniile STB traseul
STB
Publicat: 15/09/2021, 19:00

Două evenimente cultural-sportive, ce vor avea loc în weekend, vor perturba traficul rutier și vor devia nouă linii de autobuz, anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pt Transport Public București Ilfov.

Primul eveniment din acest weekend ce va afecta mai multe linii STB din centrul Bucureștiului va fi iMapp Bucharest – Winners League, cel mai mare concurs de new media art din țară și unul dintre cele mai mari trei concursuri de video mapping din lume. Acest eveniment va începe sâmbătă, 18 septembrie, în Piața Constituției.

Desfășurarea iMapp Bucharest 2021 în Piața Constituției va duce la implementarea mai multor restricții de circulație, ce vor afecta direct mai multe linii STB,.

Astfel, traficul va fi restricționat în intervalul 18 septembrie ora 06:00 – 19 septembrie ora 09:00 pe două dintre cele mai importante bulevarde din București, și anume: Bulevardul Unirii, pe tronsonul cuprins ȋntre Piaţa Unirii și Piaţa Constituţiei, și Bulevardul Libertăţii, ȋntre Calea 13 Septembrie și Bulevardul Naţiunile Unite.

Linia de autobuz 136 va fi deviată și va funcționa pe traseul între terminalul „C.E.T. Vest Militari” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Bd. Libertății, însă traseul se va modifica pe ambele sensuri pe bd. Libertății, și se va întoarce în rondul Piața Regina Maria.

O altă linie afectată în acest weekend va fi linia de noapte N121, care de asemenea  va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Zeţari’’ şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Str. Izvor, însă va merge pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Str. Izvor, Bd. Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, rond Piaţa Unirii.

Persoanele care vor dori să călătorească cu transportul în comun o vor putea face cu ajutorul liniilor de autobuz 104, 117, 123, 313 și liniilor de tramvai 7, 27, 32 și 47, care vor funcționa în noapte dintre 18 și 19 septembrie cu un program prelungit, potrivit deciziei luate de TPBI.

„The Color Run Night 2021” este al doilea eveniment ce se va desfășura în centrul Bucureștiului și care va duce la restricționarea traficului și implicit devierea mai multor linii STB.

Traseul afectat este următorul:

Parcarea Bibliotecii Naționale, Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier în rond), Bd. Unirii, cu întoarcere înainte de Bd. I.C. Brătianu, Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Parcarea Bibliotecii Naționale.

Prin urmare, sâmbătă, 18 septembrie, între orele 14:00 și 20:00, traseul mai multor mijloace de transport în comun ale STB va fi modificat. Este vorba despre autobuzele liniilor  104, 116, 117, 123, 133, 313 și 385, care vor circula pe trasee deviate:

  • linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi Piața Alba Iulia, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Burebista, Cal. Dudeşti, Bd. Octavian Goga, prin Pasajul Mărăşeşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, apoi traseul actual;
  • linia 116 va funcţiona pe traseul de bază între „Gara Progresul” şi intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir/ Bd. Unirii, apoi pe Bd. I.C. Brătianu, rond Piaţa Unirii cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, apoi traseul actual;
  • linia 117 va funcţiona pe un traseu scurtat între „Cartier Confort Urban” şi terminalul „Piaţa Unirii” (comun cu linia 232);
  • linia 123 va funcţiona pe traseul de bază între „C.E.T. Sud Vitan” şi intersecţia Calea Vitan/ Bd. Octavian Goga, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Bd. Octavian Goga, prin Pasajul Mărăşeşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, apoi traseul actual;
  • linia 133 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Gara Basarab” şi intersecţia Str. Traian/ Calea Călăraşi, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Calea Călăraşi, Str. Delea Nouă, Bd. Decebal, Piața Alba Iulia, Bd. Burebista, Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, apoi traseul actual;
  • linia 313 va funcţiona pe traseul de bază între „Piaţa de Gros” şi intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir/ Bd. Unirii, apoi pe Bd. I. C. Brătianu, rond Piaţa Unirii cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, apoi traseul actual;
  • linia 385 va funcţiona de la terminalul „Piaţa Sf. Vineri”, pe Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, Splaiul Independenței, apoi traseul actual.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform